Pătrunderea user-ului în spațiul virtual a coincis cu startul nomadismului său în acest nou teritoriu. Și-a început excursia pe un tărâm necunoscut. Accesibilitatea oferită de web 2.0 a condus la mărirea numărului celor care puteau depăși granițele real life (RL). De aici și de acum utilizatorul, renunță la sinele real pentru o variantă a sa virtuală.

Internetul este o unealtă foarte eficientă a globalizării, iar Zygmunt Bauman afirmă că sunt deja “globalizați”. Ewa Wojtowicz discută într-un eseu despre translocalism și globalizare, doi termeni care presupun transgresarea de către individ a unor bariere existente în RL. Astfel, cetățenii internetului reușesc să spargă granițele specifice zonelor lor geografice, conducând la un soi de sfârșit al geografiei în realitatea virtuală (VR). Ce ar presupune acest lucru?

“VR presupune un soi de externalizare a minții. Ceea ce era cândva unic, individual, un proces mental, devine un obiect al sferei publice” (Manovich, 2005, 74).

Iată o primă dorință care îl face pe utilizator să fie online: informația oferită de el poate deveni publică, ea poate fi accesată de un anumit număr de alți utilizatori. Uneltele avute la îndemână: blogging-ul, photo-sharing-ul (Flickr, My Space, Picasa), video-sharing-ul (Youtube, Vimeo) sau altele. Ceea ce distribuia utilizatorul era inițial compus din texte (în fapt, hypertexte), filmulețe (video blogging), muzică (MP3 blog) sau fotografii (photoblog). Ceea ce a prins a fost tocmai ideea de “spațiul meu virtual”, distribuit celorlalți utilizatori pentru a schimba informații. RL este descompusă în momentul trecerii în VR, iar user-ul își reconstruiește un alt spațiu, virtual, care transgresează limitele existente. Invitații săi sunt ceilalți, care au sau nu un astfel de spațiu, iar mesajul și distribuția devin foarte importante. Ceea ce contează acum este cum anume să-ți faci invitații să stea mai mult timp în “noua ta casă”.

Utilizatorii pot depăși spațiul îngust al realității, pot călători în locuri de care au auzit sau au citit, având acum șansa de a le vedea prin intermediul VR. După explozia web 2.0 și accesul oferit utilizatorului, a devenit necesară apariția unei metode de împrăștiere a coținutului sau a noutăților din extrem de numeroasele spații virtuale, concepute de acești Data Dandy. Soluția a fost Social Media.

cele 6 tipuri de social media

Andreas Kaplan și Michael Haenlein afirmă faptul că există șase tipuri de social media: proiectele colaborative (de tipul Wikipedia), blogurile și microblogurile (platoformele WordPress și Blogspot), comunitățile online (Youtube), site-urile de socializare (de tipul Facebook), lumea jocurilor virtuale (World of Warcraft) și lumile sociale virtuale (Second Life). Ce au adus nou aceste mecanisme? Rețeaua socială (network) a adus utilizatorului iluzia de a fi în mijlocul lumii și totuși a rămâne ascuns lumii. Astfel, conectarea la internet și distribuirea informației oferă posibilitatea de a fi plecat, departe de casă și în același timp a te simți ca acasă. Utilizatorul folosește un set de gadget-uri pentru a rămâne conectat la rețea și după părăsirea ecranului computerului. Dar, ceea ce este viral este tocmai reconstrucția spațiului user-ului în spațiul virtual, modul în care se realizează acest lucru.

Dacă blogging-ul oferea inițial șansa conceperii, conturării unui spațiu virtual exclusiv pe baza informațiilor utilizatorului, într-un spațiu oferit sub formă de împrumut fără costuri, ulterior reteritorializarea virtuală s-a conceput în maniera următoare: spațiul propune oportunitatea oferirii de informații în moduri variate (foto, video, text), iar cel care primește de data aceasta este user-ul însuși. Dacă inițial spațiul său virtual propunea o schemă de tipul transmitățor – receptor, el jucând rolul emițătorului, acum spațiul este conceput pentru a primi feedback. Totul este realizat într-o relație strânsă cu rețeaua, cu comunitatea online, iar fiecare postare este doar pretextul unui feedback.

Analizând în particular cazul rețelei de socializare Facebook, maniera de concepere a spațiului virtual al fiecărui individ a reprezentat marele atu al rețetei succesului. Avatarul își afișează informațiile în spațiul său pentru a recepționa semnale și feedback, iar ceilalți utilizatori îi contruiesc acestuia spațiul. Colțul virtual devine viral prin legătura în rețea: peretele pe care sunt inserate fotografii, informații, link-uri, filmulețe sau comentarii este spațiul personal al utilizatorului, făcut public. Acesta asumă această poziție în momentul în care își creează contul în rețea. Terminologia este iarăși un element cheie în ecuație: Add friend (nu contează țara, interesele sau sexul, atât timp cât miile de “friends” îi contruiesc user-ului spațiul), Wall (peretele propriu fiecărui user și public tututor prietenilor din rețea), teleprezența prin urmărirea pe viu (live) a unor acțiuni sau evenimente, construirea unor grupuri în numele unor idei, a unor pagini pentru anumite personalități (de multe ori fără acordul acestora sau poate chiar în mod deliberat) sau News feed-ul (ceea ce spune sau face fiecare user în rețea în momentul acesta).

Succesul Facebook este clădit pe astfel de ingrediente care au adus noul, iar utilizatorul a găsit în același loc o paletă ademenitoare de “servicii”. Poate cel mai important este tocmai reteritorializarea unui câmp-spațiu inexistent în cyberspațiu prin intermediul altor utilizatori.

Acesta reprezintă preambulul sau mobilul începerii contrucției virtuale.

foto: pixabay.com