Accelerarea progresului tehnologic este principala preocupare a acestui secol. Parol! Unul dintre punctele cheie ale acestui avans este dezvoltarea “entităţilor” mai mari decât inteligenţa umană. Un argument puternic în acest sens l-ar putea reprezenta construirea unor calculatoare cu o capacitate mai mare decât capacitatea creierului uman (zece la puterea paisprezece), ceea ce ar puea însemna o potenţială “trezire” a acestor maşini. De fapt, se vehiculează chiar de conştiinţa unor astfel de calculatoare care ar fi similară celei existente la oameni, indiferent ce ar însemna acest lucru.

Progresul în domeniul calculatoarelor a urmat o linie ascendentă mai ales în ultimele decade, iar lucrul acesta a făcut posibilă o serie întreagă de ipoteze din partea unor forum-uri internaţionale, cum ar fi chiar NASA. Se vorbeşte mai curând despre un timp în care vechile metode vor fi înlocuite de altele noi care vor caracteriza întreg procesul evolutiv de până atunci. Acel Golden Age al literaturii science fiction este depăşit în practică în așa fel încât se poate vorbi deja despre o adevărată science of fiction. Acesta este un moment evaluat în timp, cuvintele cheie fiind “ accelerare” sau “progres”. Oamenii de ştiinţă consideră acest timp o situare viitoare a societăţii umane, chiar dacă există şi lucruri destul de neclare în ceea ce priveşte această posibilă stare de lucruri. Aceasta este o singularitate, însă nu este echivalentă cu semnificaţia singularităţii tehnologice. Era acestei gândiri post-metafizice, cum ar spune Habermas sau Rorty, devine o eră a post-umanului, în care depăşirile nu vor avea în cauză diferitele paradigme mai mult sau mai puţin ştiinţifice, ci chiar sfera umană.

Evoluţia nu este văzută pur şi simplu ca o urmare a unor procese aplicate direct într-un anumit interval de timp, ci există un fel de dezvoltare exponenţială. Astfel, r-evoluţia cuprinde evoluţia însăşi ca salt accelerat. Legea întoarcerilor accelerate (Law of Accelerating Returns) este o teză publicată de Ray Kurzweil cu privire la ipoteza futurologică extrem de radicală numită singularitate tehnologică. Evoluţia aplică feedback-uri pozitive în sensul că metodele superioare rezultate dintr-o etapă a progresului evoluţionar sunt folosite pentru a creea următoarea treaptă. Drept rezultat, rata progresului unui proces evoluţionar creşte exponenţial în decursul timpului.

În timp, “ordinea” informaţiei conţinută într-un proces evoluţionar (măsura a cât de bine informaţia serveşte unui scop) creşte. O corelare a afirmaţiei de sus este că rezultatele (“întoarcerile”) unui proces evoluţionar (viteza, eficienţa privind costul sau puterea de ansamblu a unui proces) cresc exponenţial în timp. Un alt feedback pozitiv, imediat ce un anume proces evoluţionar (de ex.: calculul) devine mai eficient (eficienţă de costuri), resurse sporite sunt alocate spre progresul continuu al acelui proces. Asta duce la o a doua creştere exponenţială (rata creşterii exponenţiale însăşi creşte exponenţial). Evoluţia biologică este un astfel de process evoluţionar.

Evoluţia tehnologică este un alt asemenea proces evoluţionar. Apariţia primei specii creatoare de tehnologie a dus la noul proces evoluţionar al tehnologiei. Prin urmare, evoluţia tehnologică este un rezultat – şi o continuare cu alte mijloace – al evoluţiei biologice. O anume paradigmă (o metodă sau abordare pentru a rezolva o problemă, de ex: micşorarea tranzistorilor sau a unui circuit integrat ca metodă de a crea computere mai puternice) oferă creştere exponenţială până când metoda îşi epuizează potenţialul. Când aceasta se întâmplă, (de exemplu, o schimbare fundamentală în abordare), are loc un schimb paradigmatic, care permite creşterii exponenţiale să continue. Dacă aplicăm aceste trei principii la cel mai înalt nivel de evoluţie de pe Pământ, primul pas, crearea celulelor, a introdus paradigma biologiei. Apariţia ulterioară a ADN-ului a oferit o metodă digitală pentru a stoca rezultatele experimentelor evoluţionare. Apoi, evoluţia unei specii care a combinat gândirea raţională cu un membru opozabil a cauzat un salt paradigmatic fundamental de la biologie la tehnologie1.

Saltul paradigmatic pe cale de apariţie este cel de la gândirea biologică la o gândire hibridă biologică şi non-biologică. Acest hybrid va include procese inspirate din biologie retultate din ingineria inversă a creierului biologic. Dacă examinăn poziţia temporală a acestor evenimente, vedem că procesul s-a accelerat continuu. Evoluţia formelor de viaţă a durat miliarde de ani pentru primii paşi (de ex. celule primitive); mai apoi, progresul s-a accelerat. În timpul exploziei din Cambrian, salturile paradigmatice majore au avut loc la interval de numai zeci de milioane de ani. Mai apoi, umanoizii au evoluat în decursul a milioane de ani, iar Homo sapiens în decursul unei perioade de sute de mii de ani. Odată cu apariţia unei specii făuritoare de tehnologie, ritmul exponenţial a devenit prea rapid pentru sinteza proteică ghidată de ADN şi a evoluat spre tehnologia creeată de om. Tehnologia este mai mult decât doar construcţia de unelte; este un proces de a creea tehnologie din ce în ce mai puternică folosind uneltele din etapa anterioară de inovaţie. Astfel, tehnologia umană se deosebeşte de de creearea de unelte de către alte specii. Există însemnări privind fiecare etapă a tehnologiei, şi fiecare etapă nouă se bazează pe ordinea etapei anterioare.

Primii paşi tehnologici – vârfuri ascuţite, focul, roata- s-au lăsat aşteptaţi zeci de mii de ani. Pentru oamenii care trăiau atunci, saltul tehnologic era foarte greu de sesizat, chiar în decursul a o mie de ani. Pe la 1000 d.Hr., progresul era deja mult mai rapid şi un salt paradigmatic avea loc la fiecare unu sau două secole. În secolul al XIX-lea, saltul tehnologic a fost mai amplu decât în cele nouă secole premergătoare. Iar în primele două decenii ale secolului al douăzecilea, avansul tehnologic a fost mai mare decât în întreg secolul premergător. Acum salturile paradigmatice au loc la fiecare câţiva ani. Doar acum câţiva ani, World Wide Web nu exista în forma sa actuală. Acum treisprezece ani nu exista încă deloc. Rata de salt paradigmatic (rata de ansamblu a progresului tehnologic) la ora actuală se dublează aproximativ în fiecare deceniu; cu alte cuvinte, intervalele de salt paradigmatic se înjumătăţesc în fiecare deceniu (şi rata de acceleraţie însăşi creşte exponenţial). Astfel, progresul tehnologic în secolul al XIX-lea va fi echivalent cu 200 de secole asemănătoare ca progres cu secolul al XX-lea. În contrast, secolul al XX-lea a oferit doar 25 de ani de progres (din nou, la rata actuală de progres) deoarece progresul s-a accelerat până la rata actuală. Aşa că secolul al XXI-lea va trăi un salt tehnologic de aproape o mie de ori mai mare decât secolul anterior. Desigur, toate aceste lucruri trebuie corelate cu o anumită constanţă în aplicare. De fapt constanta întregului proces devine “constanţa” iar tocmai acet lucru va reuşi să dea durabilitate. Există o explozie sau o accelerare a întregului proces evolutiv, însă permanentizazrea avestor itemi va duce în final la o eficienţă durabilă. Şi acest concept are destul de multe semnificaţii în terminologia ştiinţifică, fiind argumentat de Fritjof Capra. Ce este de fapt “durabilitatea” ?

1 Kurzweil, Raymond, Exponential Growth an illusion?, pe www.kurweilai.net